Începând de astăzi, cei care au fost încarceraţi în celule prea mici, pline de igrasie ori lipsite de lumină naturală vor avea şase zile scăzute din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate. Se estimează că azi vor ieşi din închisori în jur de 50 până la 100 de deţinuţi.
„Noi bănuim că va fi ca orice act de clemenţă. Se va întâmpla că, în această perioadă, vor pleca acasă un număr de deţinuţi, după care aceştia se vor întoarce", a declarat la Digi24 Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
„Vor fi dificultăţi în aplicarea acestei legi", a avertizat sindicalistul, care nu s-a ferit să-l critice pe ministrul justiției: „Domnul profesor Toader (Tudorel Toader - n.r.) s-a comportat ca un student nepregătit la acest examen al aplicării legii recursului compensatoriu. Asta îi vom transmite. Este un act normativ complex, presupune calcularea sau punerea în libertate a unor deţinuţi, presupune intervenţia pe foarte multe dosare de penitenciar, iar asta nu s-a avut în vedere. La nivelul sistemului penitenciar, probabil că astăzi ar trebui să dăm drumul la maximum 50-100 de deţinuţi", a spus Sorin Dumitrașcu.
Ministrul justiției, Tudorel Toader, a anunțat miercuri că legea recursului compensatoriu intră în vigoare începând de joi.
Sursa: digi24.ro