După ce, la finalul lunii septembrie, Tribunalul Prahova a respins solicitarea DNA Ploiești, privind arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță, în dosarul Hidro Prahova, plasându-l pe fostul deputat sub control judiciar, Curtea de Apel Ploiești a admis contestația acestuia și a ridicat, miercuri, măsura.
Hotărârea Tribunalului Prahova, din 26 septembrie, a fost contestată de ambele părți. Pe de-o parte, procurorii au fost nemulțumiți de respingerea solicitării privind arestarea preventivă, în timp ce Sebastian Ghiță nu a fost de acord nici să se afle sub control judiciar. Curtea de Apel Ploiești i-a dat câștig de cauză acestuia din urmă, miercuri, printr-o hotărâre definitivă: "Admite contestaţia formulată de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian împotriva încheierii nr. 401 din data de 26 septembrie 2017 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova, pe care o desfiinţează în parte şi în rejudecare: Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian în temeiul disp. art. 227 alin.2 Cod procedură rap. la art. 202 alin.4 lit.b) şi art. 215 Cod procedură penală. Menţine în rest dispoziţiile încheierii. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva aceleiaşi încheieri. În baza art. 275 al. 6 C. proc. pen dispune plata onorariului traducătorului autorizat de limbă sârbă Vukadinovic Milijana pentru 30 minute de traducere instantanee, în regim de urgenţă, pentru termenul din data de 23 octombrie 2017, respectiv, pentru o oră de traducere instantanee, în regim de urgenţă, pentru termenul din data de 25 octombrie 2017, a cheltuielilor de transport efectuate pentru prezenţa la termenele menţionate precum şi a traducerii, în regim de urgenţă, a corespondenţei cu autoritatea judiciară din Serbia. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă".
În acest dosar, procurorii DNA Ploiești îi acuză pe Sebastian Ghiță de sprijinirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în forma continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată. El este cercetat alături de cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, de fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, și de fiul acestuia, Vlad Cosma, deputat PSD în legislatura trecută.