Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Aproape toate judeţele din jumătatea sudică a ţării se află, luni, sub cod galben de ninsori. Avertizarea este valabilă, pe rând, întâi în Banat, Oltenia și zona Carpaților Orientali, iar apoi în jumătatea estică a Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea.

 

Până luni, la ora 11.00, sub cod galben de ninsori se află județele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, dar și zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova, unde vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ, și local se va depune strat consistent de zăpadă.
De luni dimineață, până la ora 22.00, avertizarea meteo cod galben se extinde pentru Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, unde treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65...75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

Back To Top