
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, medicul Daniel Nicolae, a declarat că maşina căzută în râpă, este o Dacia Break folosită pe post de ambulanţă pentru verificarea echipamentelor medicale, însă ea nu aparţine Serviciului de Ambulanţă Prahova, întrucât în dotarea SAJ nu mai există astfel de maşini.
Cei trei pasageri aflaţi în autoturismul căzut în prăpastie au fost scoşi de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi preluaţi de către echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă. Unul dintre răniţi, care a suferit un traumatism toracic şi un pneumotorax a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar ceilalţi doi, care au suferit traumatisme cranio-cerebrale şi multiple contuzii la nivelul membrelor, dar şi traumatisme toracice, au fost duşi la Spitalul orăşenesc din Sinaia.