Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

O nouă atenționare meteo este valabilă, în toate regiunile, până duminică, la ora 10.00. ANM anunță ninsori moderate cantitativ și strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului, dar mai ales precipitații mixte și polei.

ANM avertizează că, în intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în majoritatea regiunilor." Va ninge, dar vor fi și perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Banat și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul țării, iar în zona Munților Banatului și în cea de vest a Carpaților Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent", se arată în informre meteo.

Sunt prognozate și intensificări ale vântului, mai ales în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55...60 km/h, precum și în zona montană înaltă, cu viteze de 70...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40...50 km/h, vor fi și în regiunile extracarpatice.

Din cauza carosabilului ud, a precipitaţiilor sub formă de ploaie şi a temperaturilor scăzute este posibil să se formeze polei, avertizează centrul Infotrafic. "Din cauza temperaturilor scăzute şi a carosabilului ud sunt condiţii de formare a poleiului pe mai multe artere din judeţele Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Ialomiţa, Mureş şi Prahova. În aceste condiţii şoferii sunt sfătuiţi să reducă mult viteza, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculul dinainte şi să adopte o manieră prudentă la volan, pentru a nu cădea victimă accidentelor rutiere. Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă", au transmis reprezentanții IGPR.

Back To Top