O mașină în care se afla o familie formată din patru persoane, doi adulți și doi copii, inclusiv un bebeluș de numai trei luni, a fost implicată, sâmbătă după-amiază, într-un accident petrecut în Prahova, pe DJ 155, a anunțat Poliția Prahova.
Mașina în care se aflau cei patru a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului, în dreptul lacului aflat în drum spre Păulești.
ISU Prahova a trimis la fața locului o autospecială de pompieri, pentru asigurarea zonei, dar și două ambulanțe Smurd, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului a anunțat că femeia, în vârstă de 39 de ani, a acuzat dureri lombare, în timp ce unul dintre copii, în vârstă de 10 ani, a suferit un traumatism facial și un traumatism cranio-cerebral. Cei doi au fost preluați și transportați la spital, ca și tatăl, de 42 de ani, care prezenta simptome de amnezie.
Bebelușul nu a fost rănit.
Foto ilustrație