Primul concurent calificat în finala "Românii au talent", după votul publicului din prima semifinală, este Cesima Nechifor, o tânără din Ploiești nevoită să renunțe la gimnastică și care a reușit să impresioneze juriul și publicul emisiunii, după ce în această etapă fusese trimisă rapid, printr-un "golden buzz".
Cesima Cristina Nechifor este o ploieșteancă de 17 ani, elevă la Colegiul Național "Mihai Viteazul" din Ploiești. În semifinală, tânăra a ajuns datorită unui "golden buzz", al patrulea la care au apelat prezentatorii emsiunii, Pavel Bartoș și Smiley. „Era prea puțin, parcă, pentru numărul acesta. Parcă scena era un loc intim al ei, devenise una cu scena. Ne-am simțit ca și cel de acasă, care probabil, la fel ca noi a simțit că trebuie să apese. Sunt sigur că fiecare dintre ei ar fi apăsat Golden Buzz-ul", a spus Pavel Bartoș.
În semifinală, Cesima a cucerit publicul cu o reprezentație care a îmbinat gimnastica, baletulul, dansul contemporan și teatrul. A primit cele mai multe voturi de la telespectatori și este prima finalistă a sezonului 8. A ajuns aici după ce, în urmă cu doi ani, din cauza unei accidentări, se vedea nevoită să renunțe la cariera promițătoare în gimnastică ritmică, deși reușise să ajungă în lotul național de junioare.
În prima semifinală a sezonului 8 "Românii au talent", pe locurile 2 si 3 în preferințele publicului s-au aflat Sergiu Hudrea și Andreea Ghițiu. Juriul a decis ca Sergiu să fie cel care merge mai departe în finală, fiind al doilea caliicat, după Cesima Nechifor.
Foto: stirileprotv.ro