Miercuri, pe 18 iulie, s-au împlinit opt decenii de când Regina Maria a trecut la cele veșnice, dându-și ultima suflare, după o lungă suferință, la Castelul Pelișor din Sinaia.
Maria a României, născută pe 29 octombrie 1875, în Eastwell Park, Kent (Anglia), a fost a doua regină a României, soția principelui devenit Regele Ferdinand I. Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, și Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei și unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
La 29 decembrie 1892 -a căsătorit cu Ferdinand I, pe atunci principele moștenitor al tronului României, și a reușit într-un mod care a marcat istoria să se integreze națiunii căreia i-a devenit principesă, iar din 1914 regină.
Maria a rămas cunoscută ca regina soră de caritate, regina diplomat, regina scriitoare, regina promotoare a artelor, regina artist. În același timp, a urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României.
Iar pe timpul războiului Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare. A devenit cunoscută în popor ca „mama răniților”.
După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea, în 1930, noul Rege a îndepărtat-o din viața politică și i-a impus un soi de exil, pe care l-a petrecut la reședințele sale de la Balcic și Bran.
Din 1937 starea Reginei Maria s-a înrăutățit. A mers în Italia, la Merano, apoi internat la sanatoriul doctorului Lachmann de lângă Dresda. La jumătatea acelui an, a decis, în ciuda părerii medicilor, care o considereau inaptă de a face efortul unei călătorii lungi, să revină în țară. Și-a găsit liniștea la reședința sa din Sinaia, unde a și murit, pe 18 iulie 1938.
Pe 21 iulie cortegiul funerar a sosit la Palatul Cotroceni, fiind anunţat prin 75 de slave de tun, iar pe 24 iulie trupul Reginei a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, necropola familiei regale, lângă trupul soțului său, Regele Ferdinand. "În sunetul clopotelor, în durerea copleşitoare a întregului popor care a iubit-o şi care nu o va uita niciodată, Marea, Sfânta Regină Maria, a făcut ultimul drum în eternitate”, scria presa acelor vremuri.
A cerut prin testament, ca ultimă dorință, ca inima să-i fie scoasă din piept și așezată într-o casetă octogonală din argint. La rândul ei, aceasta, înfăşurată în drapelele naţionale ale României şi Angliei, a fost introdusă într-o casetă din argint aurit, cu monturi de platină şi pietre preţioase, având încrustate stemele provinciilor României întregite, simbolistica heraldică română şi britanică şi monograma sa. Caseta îi fusese oferită Mariei în 1983, la sosirea sa la București.
Lupă ce, trei luni, a fost depusă în biserica mănăstirii Cotroceni, caseta cu inima Reginei a fost dusă în biserica ortodoxă din gradina vilei de la Balcic. Odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, la voinţa Principesei Ileana a fost depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. În 1968 caseta păstrătoare a inimii a fost depusă în incinta castelului Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă la Muzeul Naţional de Istorie a României.
După 44 de ani, timp în care s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, în 2015, la iniţiativa Regelui Mihai, Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelişor, acolo unde ea a încetat să mai bată, exact acum 80 de ani. Ceremonialul militar denumit "Întoarcerea Inimii Reginei'' a avut loc la 3 noiembrie 2015.
În testamentul spiritual "Ţării mele şi Poporului meu", Regina Maria scria, în 1933, cuvinte care care au rămas adânc întipărite în istorie și care impresionează și astăzi: "Te binecuvântez, iubită Românie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea. Minunată Ţară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez".
