Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu au fost suspendați din funcții, potrivit unei hotărâri luate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Decizia a venit ca urmare a faptului că față de cei doi a început urmărirea penală, într-un dosar în care aceștia sunt cercetați, printre altele, pentru participație improprie, sub forma complicității, la inducerea în eroare a organelor judiciare.
Secţia pentru procurori a CSM a decis, luni, suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, a anunțat presa centrală.
CSM a decis suspendarea procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu din funcție. "În fapt, procurorii au reținut că, în anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General transmis săptămâna trecută, la anunțarea luării, față de cei doi, a măsurii controlului judiciar.
Lucian Onea, fostul procuror șef al DNA Ploiești, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, potrivit PÎCCJ.
De asemenea, procurorii arată că Mircea Negulescu este anchetat, la rândul său, pentru participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.