Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

onea negulescuSecția de Procurori din cadrul Consiliulu Superior al Magistraturii a decis, în ședința de joi, suspendarea din magistratură a fostului șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și a fostului procuror DNA Ploiești, Mircea Negulescu. Măsura, luată anterior față de aceștia ca urmare a declanșării cercetării lor, de către Parchetul General, fusese ridicată cu numai o zi în urmă, în condițiile încetării măsurii preventive a controlului judiciar.

Procurorul care instrumentează dosarul lui Lucian Onea a dispus, miercuri, o nouă măsură a controlului judiciar după ce primă măsură preventivă în cazul acestuia a încetat. Lucian Onea acuză că măsura este ilegală, menționând că nu au intervenit elemente noi care să justifice dispoziția procurorului. Documentul a ajuns și la CSM, având în vedere funcția de magistrat a lui Onea. "Noua măsură a fost luată în condiții de vădita nelegalitate. După încetarea de drept a măsurii preventive se poate lua aceeași măsură preventiva numai dacă intervin elemente noi care să o justifice. Apreciez demersul procurorului de caz ca fiind nu numai ilegal ci şi abuziv. Nu este singura încălcare a normelor de procedura în această cauză, au fost nenumărate încălcări ale legii, încălcări pe care le-am sesizat în cuprinsul plângerilor pe care le-am formulat. Consider ca la acest moment, în raport de probele administrate în apărare, nu mai exista niciun temei pentru luarea vreunei măsuri preventive", a declarat, pentru stiripesurse.ro, Lucian Onea.

Acesta, dar și fostul său subordonat de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu, au fost suspendați din nou din magistratură, conform unei hotărâri adoptate joi de Secția Procurori din cadrul CSM.

"Secția a dispus suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 25.09.2018, a domnului Negulescu Mircea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcție), ca urmare a dispunerii, față de acesta, prin ordonanța PÎCCJ nr. 19/P/2018 din data de 25.09.2018, a măsurii controlului judiciar (...).Secția a dispus suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 25.09.2018, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul DNA - ST Ploiești, ca urmare a dispunerii, față de acesta, prin ordonanța PÎCCJ nr. 19/P/2018 din data de 25.09.2018, a măsurii controlului judiciar (...)", se arată în Hotărârea nr. 448/2018 a Secției Procurori din cadrul CSM.

La finalul lunii iulie, Parchetul General a anunțat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Lucian Onea,  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. "În fapt, procurorii au reținut că, în anul 2015,  inculpatul Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora  acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept «mită electorală».  Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite", se arăta într-un comunicat al Parchetului General.

Pe aceeași cale, procurorii din cadrul PÎCCJ au transmis și că "au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Negulescu Mircea,  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. În fapt, procurorii au reținut că, în anul 2015,  inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora  acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept «mită electorală».  Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite."

"Prin ordonanţele din data de 27 iulie 2018, faţă de inculpaţii procurori Onea Lucian Gabriel şi Negulescu Mircea s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data ordonanţei, pentru infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală", mai precizau comunicatele transmise de Parchetul general, la finalul lunii iulie, pe acest subiect.

Back To Top