Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Meteorologii din cadrul ANM au emis, marți, o avertizare valabilă în toată țara, din această seară, ora 22.00, până joi, la ora 22.00.

ANM anunță că vântul va avea intensificări în special în zonele joase, în timp ce la munte va ninge viscolit: "În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55...60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65...70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp. În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării".

Pe parcursul zilei de miercuri, în intervalul 12.00 - 19.00, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu va fi valabil chiar un cod portocaliu, fiind de așteptat ca, la rafală, viteza vântului să ajungă până la 90 km/oră.

Back To Top