Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova anunţă continuarea şi în vacanţa de vară a acestui an a programului de tabere tematice pentru copii şi tineri, cu titlul “ADVENTURE TEAM 2011” – Aventură şi agrement montan. Proiectul se va desfăşura în Centrul de Agrement BUŞTENI – Vilele “Şoimul” şi “Crişul” (capacitate 110 locuri/serie), pe parcursul seriilor de tabără din vacanţa de vară, în perioada 06 iulie – 06 septembrie 2011 şi va fi destinat unui număr de aproximativ 600 copii şi tineri cu vârsta până în 35 de ani, din majoritatea zonelor ţării.
Programul ce urmează a fi desfăşurat pe parcursul seriilor tematice va cuprinde diferite activităţi ce vor contribui la asigurarea educaţiei nonformale a copiilor şi tinerilor participanţi la tabără: iniţiere în orientarea turistică (orientare cu şi fără hartă sau busolă, recunoaşterea reperelor geografice în teren, parcurgerea unui traseu de iniţiere, concurs individual şi pe echipe), învăţarea unor noţiuni legate de măsurile de prim ajutor (prim ajutor în caz de accident, transportarea accidentatului, procurarea mijloacelor de transport necesare), aplicaţii teoretice şi practice privind viaţa în sălbăticie (construirea adăpostului pentru odihnă, identificarea potecilor marcate, aprinderea focului fără mijloace moderne), drumeţii tematice privind cunoaşterea florei şi faunei montane, noţiuni privind ecoturismul, jocuri de cabană cu caracter stimulativ şi multe surprize.
Fiecare serie de tabără se va finaliza printr-o ceremonie de acordare a unor premii pentru fiecare participant, acestea constând în principal în diplome şi DVD-uri cu activităţile desfăşurate.
Tariful pentru tabăra tematică este de 65 lei/zi/persoană (390 lei/sejur/persoană), participanţii achitând numai contravaloarea serviciilor de cazare şi masă prestate în centrul de agrement. Costurile ocazionate de activităţile educative ce urmează a fi desfăşurate pe parcursul seriilor tematice, respectiv materiale consumabile, premii, diplome, etc. vor fi suportate din bugetul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, prin Programul de finanţare a acţiunilor pentru tineret.
Locurile pentru aceste serii tematice au fost în mare parte contractate, urmând ca la acest program să participe copii şi tineri din judeţele Argeş, Bihor, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vaslui, dar şi numeroşi elevi prahoveni. Toţi aceştia sunt organizaţi în grupuri de minimum 10 persoane şi vor fi însoţiţi de cadre didactice din judeţul respectiv.
Locurile rămase încă disponibile pot fi rezervate la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova, din Mun. Ploieşti, str. Pielari, nr. 5 sau la telefon: 0244/59.59.92 şi fax: 0244/59.59.98.
PROGRAMUL CADRU AL TABEREI TEMATICE
“ADVENTURE TEAM” – AVENTURĂ ŞI AGREMENT MONTAN
- CENTRUL DE AGREMENT BUŞTENI -
VACANŢA DE VARĂ 2011
Ziua 1:
10.00-17.00 – Primirea participanţilor
17.00-18.00 – Deschiderea oficială a taberei, salutul participanţilor
18.00-19.00 – Probleme organizatorice
19.00-20.00 – Cina
20.00-22.00 – “Echipa mea” – colaj
Ziua 2:
08.30-09.30 – Micul dejun
09.30-10.00 – Pregătirea pentru program
10.00-12.30 – Orientare turistică fără hartă şi busolă:
- reperul
- jocuri şi concursuri cu temă
13.00-13.30 – Odihnă
13.30-14.15 – Masa de prânz
14.15-15.15 – Odihnă
15.30-18.30 – Orientare turistică:
- prezentarea busolelor
- lucru cu busola de pe loc şi din teren
- parcurgerea unui traseu de orientare turistică însoţiţi de profesor
- jocuri
19.00-20.00 – Cina
20.00-22.00 – Jocuri de cabană
Ziua 3:
08.30-09.30 – Micul dejun
09.30-10.00 – Pregătirea pentru program
10.00-12.30 – Recapitulare orientare turistică
- jocuri
13.00-13.30 – Odihnă
13.30-14.15 – Masa de prânz
14.15-15.15 – Odihnă
15.30-18.00 – Concurs de orientare turistică pe echipe
19.00-20.00 – Cina
20.00-22.00 – Concurs de dans
Ziua 4:
08.30-09.30 – Micul dejun
09.30-10.00 – Pregătirea pentru program
10.00-12.30 – Concurs orientare turistică individual
13.00-13.30 – Odihnă
13.30-14.15 – Masa de prânz
14.15-15.15 – Odihnă
15.30-18.00 – Concurs de construit adăposturi în pădure – pe echipe; iniţiere tir cu arcul
19.00-20.00 – Cina
20.00-22.00 – Vizionare DVD tematic
Ziua 5:
08.30-09.30 – Micul dejun
09.30-10.00 – Pregătirea pentru program
10.00-12.30 – Concurs de construit bărcuţe
13.00-13.30 – Odihnă
13.30-14.15 – Masa de prânz
14.15-15.15 – Odihnă
15.30-18.30 – Oul zburător; măsuri de prim ajutor
19.00-20.00 – Cina
20.00-22.00 – Joc de cabană
Ziua 6:
08.30-09.30 – Micul dejun
09.30-10.00 – Pregătirea pentru program
10.00-12.30 – Drumeţie la Cascada Urlătoarea – lecţie de ecologizare
13.00-13.30 – Odihnă
13.30-14.15 – Masa de prânz
14.15-15.15 – Odihnă
15.30-18.00 – Concurs de tir cu arcul
18.30-19.30 – Cina
20.00-24.00 – Petrecere de adio
Ziua 7:
08.30-09.30 – Micul dejun
10.00-11.00 – Plimbare uşoară prin staţiune
11.00-13.00 – Premierea câştigătorilor, înmânarea de diplome şi DVD-uri
13.00-14.00 – Masa de prânz
14.00 – Încheierea organizată a taberei
Programul poate suferi modificări în funcţie de condiţiile meteorologice şi de alţi factori neprevăzuţi.