Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului de Jazz va aduce, la Ploiești, în perioada 21 - 25 noiembrie, artiști și trupe de jazz de renume mondial.

 

Organizatorii promit că, la ediția care marchează 49 de ani de istorie în jazz-ul românesc, festivalul de la Ploiești va avea o ediție specială care va aduce pe scena Filarmonicii "Paul Constantinescu" legende în devenire alături de artiști consacrați ai jazz-ului internațional.

Ediția din acest an a Ploiești Jazz Festival se va desfășura sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii și Identității Naționale, fiind pentru prima dată când un eveniment de acest gen se bucură de un astfel de sprijin. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ploiești și a beneficiat de promovare intensă și, spunem noi, inedită, prin proiectul “Jazz in the Bus“ și tirul Ploiești Jazz Festival.

Festivalul va fi deschis de orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” și doi invitați speciali: dirijorul Jin Wang și violoncelista Joanna Sachryn. Pe parcursul celorlalte patru seri, spectatorii îi vor putea vedea și asculta, printre alții, pe „Traffic Strings”, „Ploiești Jazz Trio” alături de saxofonistul american Rick Margitza, Daphna Levy și „The ClassiCats”, Florin Niculescu Quartet „Grappelli Memories”, Gene Jackson Trio, „Carmen Souza Trio”, Benito Gonzales Trio” și trompetistul Emil Bîzgă, „Ploiești Big Band Society” sub bagheta dirijorului Rick Condit și solista Luiza Zan, „Jazzmeia Horn Quartet”.

Mai trebuie menționat că, la ediția din acest an a Ploiești Jazz Festival, a treia seară se va desfășura sub egida Ambasadei Statului Israel în România. Daphna Levy & The ClassiCats creează o fuziune unică între standard de jazz și material original cu piese clasice, muzică istraeliană/evreiască și folclor internațional.

A cincea și ultima seară va cuprinde trei concerte printre care și cel al Ploiești Big Band Society, un proiect îndrăzneț al Filarmonicii “Paul Constantinescu”, ce alătură suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice și Ploiești Jazz Trio, sub bagheta dirijorului Rick Condit. Saxofonistul și dirijorul Rick Condit se bucură de o carieră în educația jazz-ului de mai bine de 25 ani, iar concertele l-au adus adesea alături de muzicieni precum Ella Fitzgerald. Solista Big Band ului Filarmonicii ploieștene va fi îndrăgita interpretă de jazz Luiza Zan.  Ultima seară va fi deschisă de "Benito Gonzales Trio" și trompetistul Emil Bîzgă, recunoscut pe plan internațional pentru disponibilitatea de alterna muzica clasică cu cea de jazz. Ultimul concert al Ploiești Jazz Festival va fi susținut de Jazzmeia Horn Quartet. Cântăreață de origine africană, numită recent de "Downbeat Magazine" "cea mai bună stea în devenire, adesea comparată cu Sarah Vaughan și Nancy Wilson, este o voce extrem de valoroasă și a primit în 2018, la 27 de ani, prima nominalizare Grammy pentru albumul" Un apel social".

Biletele pentru evenimentele din cadrul edițieie a XIII-a a Ploiești Jazz Festival se găsesc la Casa de Bilete a Filarmonicii, Agenția Teatrală sau online pe www.filarmonicaploiesti.eu si www.jazzploiesti.ro.

jazz festival 2018 program

Back To Top