Vineri, la Ploieşti, a avut loc o întâlnire-dezbatere a asociaţiilor de revoluţionari din şapte judeţe, regiunea Muntenia-Sud, cu reprezentaţi de seamă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), prefecţi, primari, directori ai caselor de pensii, alte oficialităţi din judeţele respective. Din partea SSPR au participat: secretarul de stat George Costin şi Adrian Nicolescu, alături de deputatul Daniel Budurescu – membru în Comisia Parlamentară pentru Revoluţia din Decembrie 1989. Judeţul nostru a fost reprezentat de prefectul Adrian Dobre şi subprefectul Gabriel Hornoiu.
Principalul scop al acestei întâlniri cu cei peste 200 de revoluţionari prezenţi în sala de festivităţi a Administraţiei Financiare Prahova a fost informarea acestora despre stadiul de preschimbare a certificatelor- acţiune începută în anul 2004 - dar şi rezolvarea unor probleme pe deplin legale şi îndreptăţite sesizate de către revoluţionari şi eroii-martiri în relaţiile lor cu administraţiile locale.
Asta deoarece nu puţini dintre cei care au obligaţia să aplice Legea 341/2004, în limitele posibilităţilor, continuă să-i umilească pe revoluţionari cu fel de fel de justificări iresponsabile, fapt ce a condus la plata de către statul român a zeci de mii de euro din partea CEDO, pentru nerezolvarea unor cereri.
Dintre numeroasele propuneri ridicate, am reţinut două: unificarea asociaţiilor într-o Federaţie la nivel judeţean, care să fie mandată să discute, trimestrial, cu administraţia locală şi declararea zilei de 22 Decembrie ca zi oficială de aniversare şi omagiere a Revoluţiei Române.
Secretarul de stat George Costin şi-a exprimat speranţa că, după rezolvarea celor 1500 de contestaţii referitoare la preschimbarea certificatelor, până la sfârşitul acestui an, lista finală cu revoluţionarii şi eroii-martiri să poată fi înaintată Comisiei Parlamentare, care, la rândul ei, o va înainta preşedintului ţării pentru semnarea Decretului şi acordarea de brevete şi medalii.
Ioan POPESCU