Echipajele de urgență intervin, marți dimineață, pe DN 1B, în localitatea Valea Călugărească, în urma unui accident deosebit de grav produs în jurul orei 9.45.
Update 11.00 - Traficul pe DN 1B s-a reluat în condiții normale, a anunțat IJP Prahova.
Update 10.30 - Poliția Prahova anunță că, în zona accidentului, traficul este dirijat, circulându-se pe banda nr. 1 a fiecărui sens de mers. Din primele verificări, ar fi vorba de întoarcere neregulamentară, dar cercetările continuă cu atât mai mult cu cât oamenii legii nu au putut discuta, până acum, cu niciunul dintre șoferii, din cauza stării în care se află aceștia.
Update 10.25 - IJP Prahova anunță că ambii conducători auto au fost descarcerați și vor fi transportați la spital.
Update 10.05 - Bărbatul încarcerat, în vârstă de 80 de ani, este șoferul unuia dintre vechicule. Potrivit ISU Prahova, acestaprezintă un traumatism abdominal. A doua victimă, conducătorul celuilalt autoturism, este un tânăr de 27 de ani care prezintă traumatism cranio-cerebral și traumatism de șold.
Una dintre mașinile implicate în eveniment a ajuns în afara carosabilului, în timp ce a doua a rămas pe o bandă a sensului spre Mizil, anunță IJP Prahova.
Cele două persoane implicate în eveniment sunt rănite, una dintre ele fiind preluată deja de medici. Cea de-a doua a fost găsită încarcerată.
ISU Prahova a anunțat că intervine la fața locului cu o descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială de pompieri, pentru asigurarea zonei.
Foto ilustrație