În perioada 24 -27 noiembrie, elevii Școlii Gimnaziale Andrei Mureșanu din Ploiești au fost implicați in Proiectul „Globalizarea”, inițiat de Școala Søndervangskolen din Hammel, Danemarca, proiect în care este implicată și Școala Forest Hall din Stansted, Anglia. Coordonată de profesorul danez Per Clausen, care este și inițiatorul proiectului, aflat în acest an școlar la a doua ediție, vizita de studiu constituie partea aplicată a cursului opțional cu același nume derulat în școala daneză.
Ce învață elevii din cele trei țări. Obiectivele proiectului sunt: conștientizarea diferențelor și asemănărilor dintre elevi de vârste apropiate din cele trei țări, autodepășirea personală prilejuită de confruntarea cu situații si culturi noi. Profesorul Per Clausen, un adevărat ambasador al României în Danemarca, spune că revine cu bucurie în România, țară pe care a descoperit-o în urmă cu foarte mulți ani în timpul unui proiect international Comenius derulat cu o școală din județul Prahova.
Povestea începe în Danemarca. Un mare susținător al proiectelor educaționale internaționale, profesorul Per Clausen a propus elevilor si părinților danezi cursul opțional interdisciplinar „Globalizarea”, la acesta putându-se înscrie orice elev interesat din școală. În timpul orelor opționale, elevii au ocazia să-și îmbunătățească limba engleză, abilitățile digitale, comunicarea, cunoștințele despre istoria și geografia Europei.
Toți elevii care aleg acest curs opțional participă la o vizită aplicată și aleg să viziteze una dintre cele două școli partenere, cheltuielile fiind acoperite de familiile elevilor, explică profesoara Corina Dumitrescu, cadru didactic la Școala Andrei Mureșanu.
„Este o onoare și o imensă bucurie să pot coordona acest proiect la nivelul Școlii Gimnaziale Andrei Mureșanu, pentru al doilea an consecutiv. Asemenea proiecte dau ocazia elevilor să se dezvolte foarte mult din punct de vedere personal. Ca profesor de limba engleză, consider că un element esențial în motivarea elevilor pentru studiul acestei limbi îl reprezintă oportunitățile pe care aceștia le au de a folosi limba țintă în contexte relevante, cu persoane de aceeași vârstă. A fi gazdă pentru un elev din altă țară este o experiență unică din care copiii au foarte mult de învățat la această vârstă. Deși perioada șederii musafirilor a fost foarte scurtă, sper că am reușit să le oferim o imagine frumoasă și adevărată despre ce înseamnă viața în România, despre cultura noastră, despre istoria și geografia acestor meleaguri”, spune Corina Dumitrescu.
O perspectivă diferită despre școală și prietenie. Ce spun părinții. Părinții au trăit și ei cu intensitate această experiență alături de propriii copii și de copiii danezi, realizând că o astfel de oportunitate le deschide acestora o altă perspectivă a ceea ce înseamnă școala, prietenia și chiar felul de a fi al fiecăruia.
„E prima experiență pentru Vlad – un copil uneori răsfățat, setat pe gaming și care învață la cerere și pariu. Am zis să încerc să aduc danemarțianul, poate văd acea sclipire la el, ca și la fiica mea – zecista frumoasă și perfectă în toate. Câțiva mi-au spus: danezii nu râd și sunt reci. Vlad e o explozie – wow, ce challenge pentru el! Am fost uimită să îi aud cum vorbesc, cum se joacă, râd și investesc în relația lor. Marcus ne-a topit sufletele, iar la despărțire puștii s-au îmbrățișat ca doi prieteni de-o viață. Au fost și lacrimi de suflet! Mulțumim pentru tot – acest proiect este o emoție! Și da, danezii râd!”, povestește Raluca Alexe, unul dintre părinții implicați în proiect.
11 elevi români vor vizita Danemarca. Această vizită, considerată un real succes de elevii danezi si români, va fi urmată de o vizită în Danemarca a 11 elevi români si 10 englezi în martie 2019, cheltuielile urmând a fi suportate de familiile acestora. „Asemenea proiecte dau elevilor ocazia să își dezvolte abilități esențiale de viață, să își îmbunătățească limba engleză și, nu în ultimul rând, să mărească nivelul de empatie al elevilor, o abilitate absolut necesară în Europa secolului al XXI-lea. Aș dori să mulțumesc pe această cale părinților elevilor implicați în proiect pentru încrederea acordată și pentru oferirea unui exemplu de comunicare autentică între părinți, profesori și instituția școlară”, declară Corina Dumitrescu, profesor în cadrul Școalii Gimnaziale Andrei Mureșanu din Ploiești. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
![]() |
![]() |