Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Polițiștii ploieșteni au identificat patru adolescenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, pe care-i bănuiesc de comiterea mai multor furturi din autoturisme comise, în prima parte a lunii noiembrie, pe raza municipiului.

Potrivit IJP Prahova, continuând cercetările în cazul mai multor fapte de furt calificat din autoturisme, comise în perioada 30.10 - 16.11.2018, pe raza cartierelor „Mihai Bravu” și “Dorobanțu”, polițiștii ploieșteni de investigații criminale din cadrul Secției nr. 4 au reușit ieri să identifice persoanele bănuite de comiterea acestora ca fiind patru minori din municipiu, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

"S-a stabilit că aceștia ar fi acționat cu preponderență pe timp de noapte, prin spargerea geamurilor portierelor sau forțarea sistemului de asigurare al autoturismelor, după care ar fi sustras diverse bunuri din interior", menționează sursa citată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus continuarea urmăririi penale față de doi dintre suspecți, în vârstă de 16 și 17 ani, în stare de libertate. De asemenea, față de ceilalți doi (ambii de 15 ani) s-a dispus efectuarea expertizei psihiatrice în vederea stabilirii discernământului.

În cauza, cercetările sunt continuate de către polițiști ai Secției nr. 4.

Grupul vizat de această anchetă este al doilea bănuit de furturi din autoturisme depistat în ultimele zile. Alți tineri au intrat pe mâna anchetatorilor după ce ar fi reușit să dea, într-o singură zi, cinci spargeri în trei localități (VEZI DETALII).

Foto arhivă

Back To Top