Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Sărbătorile de anul acesta stau sub semnul epidemiei de pestă porcină africană, care afectează aproape 20 de județe. Cum Prahova nu este pe lista neagră, aici au fost anunțate măsuri speciale ce vor fi aplicate în următoarea perioadă, astfel încât boala să nu ajungă în județ.

 

Echipele de control formate din reprezentanţii IPJ Prahova şi ai Jandarmeriei Prahova vor efectua controale în trafic pe drumurile naţionale şi judeţene permanent, în perioada sărbătorilor, şi vor verifica în mod aleatoriu mijloacele de transport/autoturisme proprietate personală privind respectarea măsurilor adoptate la nivelul județului, pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane în gospodării și exploatații comerciale.

În plus, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova le recomandă locuitorilor din judeţ să nu cumpere sau să procure suine vii ori carne de porc din judeţele în care au fost confirmate cazuri de PPA. Potrivit celei mai recente informări transmise de ANSVSA, acestea sunt Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Ilfov, Călăraşi, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Maramureș, Vrancea, Dolj, Argeș, Dâmbovița și Olt.

"Judeţul Prahova poate rămâne liber de pestă porcină africană (PPA) şi în perioada următoare, premergătoare Sărbătorilor de iarnă, numai dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare impuse de DSVSA Prahova privind circulaţia suinelor vii şi a cărnii provenită de la sacrificarea acestora, ţinând cont de situaţia focarelor de PPA confirmat", se arată în informarea transmisă de ANSVSA.

În acest scop, circulația porcilor vii cumpăraţi pentru sacrificare din gospodăria populaţiei se poate efectua numai din judeţele în care nu au fost confirmate focare de PPA și doar însoţiţi de următoarele documente obligatorii:

                -certificat sanitar veterinar de sănătate pentru animale din specia suine (anexa nr.1 din Ordinul ANSVSA nr.67/2012) şi formular de mişcare eliberate de medicul veterinar de liberă practică din localitatea în care  domiciliază vânzătorul, documente care se eliberează numai dacă suina este identificată prin crotaliere şi înregistrată în Baza Naţională de Date (BND);

                -pentru suinele cumpărate din alte judeţe, din gospodăria populaţiei, pe lângă cele două documente menţionate mai sus, este obligatoriu avizul sanitar veterinar interjudeţean, aviz care este solicitat, ȋn scris, de vânzătorul de suine la DSVSA judeţeană pe raza căreia este domiciliat, dar pentru obţinerea acestuia, trebuiesc cunoscute numele, prenumele, adresa  şi codul de exploataţie al cumpărătorului, documente care se eliberează numai dacă suina este identificată prin crotaliere şi ȋnregistrată ȋn Baza Naţională de Date (BND).

Suinele vii depistate ȋn mijloace de transport fără documentele menţionate mai sus, de către echipele de control formate din reprezentanţii IPJ Prahova şi ai Jandarmeriei Prahova,  vor fi  ucise şi incinerate de către reprezentanţii DSVSA Prahova, avertizează autoritățile.

De asemenea, carnea de porc poate fi adusă numai din judeţele în care nu au fost confirmate focare de PPA și doar însoţită de următoarele documente obligatorii:

            - pentru carnea cumpărată pentru consum propriu de la unităţi înregistrate sanitar veterinar (super/hipermarketuri, măcelării, magazine alimentare) cumpărătorul/conducătorul auto trebuie să deţină obligatoriu  bonul de casă eliberat de unitatea vânzătoare;

            - pentru carnea procurată din gospodăria populaţiei (rude, prieteni, etc), pentru consum propriu,  din judeţul Prahova sau localităţi din alte judeţe ȋn care nu a fost confirmată PPA, cumpărătorul/conducătorul auto depistat cu carne de porc  trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere, care poate fi descărcată de AICI.

Back To Top