Prefectura Prahova anunţă, printr-un comunicat de presă, prelungirea programului de lucru cu publicul la serviciul Paşapoarte, pe toată perioada lunii august. Conform comunicatului de presă, măsura a fost luată pentru că în cursul lunii august, la Serviciul Paşapoarte, se înregistrează un număr ridicat de cereri faţă de lunile anterioare, situaţie datorată cetăţenilor care lucrează în străinătate şi se întorc pe timpul concediului în ţară.
Pentru aceste persoane care vor să-şi reglementeze situaţia actelor de călătorie, conducerea Instituţiei Prefectului – Judeţul Prahova a hotărât prelungirea programului de lucru la acest serviciu în zilele de luni şi joi, între orele 08.30 şi 18.30.
Astfel, pe parcursul lunii august 2011 programul de lucru cu publicul al Serviciului de Pasapoarte va fi următorul:
Luni 08.30 – 18.30;
Marti 08.30 – 16.30;
Miercuri 08.30 – 16.30;
Joi 08.30 – 18.30;
Vineri 08.30 – 16.30.