Un incendiu care a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, în orașul Comarnic, a distrus în întregime o locuință, pompierii reușind lichidarea înainte ca flăcările să afecteze și vecinătățile.
La momentul sosirii echipajelor ISU Prahova, incendiul se manifesta pe o suprafață de 200 de metri pătrați, la o locuință cu parter și mansardă, și exista pericol de propagare.
Pompierii au intervenit, pentru lichidare, cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă.
Potrivit reprezentanților ISU Prahova, o femeie a avut nevoie de asistență medicală, după ce a suferit un atac de panică.
Aceștia au precizat, după primele cercetări, ce foarte probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit, respectiv un aparat electric de încălzire lăsat sub tensiune.
Foto ilustrație