Vești proaste pentru pensionarii care abia așteptau ziua în care poștașul le aduce pensia. În luna ianuarie, acesta va mai întârzia. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi.
Oficialul a explicat vineri seară, într-o intervenție la România TV, că de vină pentru această întârziere sunt demersurile care trebuie făcute la început de an și că plata pensiilor prin Poșta Română va fi decalată cu două zile.
"Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic. Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate", a explicat Marius Budăi, potrivit sursei citate.
Ministrul a spus că această întârziere nu-i va afecta, totuși, și pe vârstnicii care încasează pensia în cont, pentru aceste cazuri respectându-se ziua obișnuită de plată.
Foto: playtech.ro