Polițiștii și jandarmii fac, miercuri dimineață, percheziții la mai multe adrese din Ploiești. Descinderile vizează o grupare care ar fi produs, în ultimele luni, prin furturi, un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei.
Polițiștii prahoveni fac percheziții la patru adrese din Ploiești. Cei vizați sunt bănuiți că ar fi furat o mașină și că, în ultimele trei-patru luni, ar fi comis mai multe furturi din autoturisme.
"Din cercetări, a reieșit că, în perioada decembrie octombrie 2018 – ianuarie 2019, persoanele în cauză ar fi săvârșit un furt de auto și mai multe furturi din auto, aceștia sustrăgând bunurile lăsate la vedere în mașini. Până în prezent, prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 30.000 de lei", a anunțat IJP Prahova.
Patru persoane vor fi duse la audieri.
Imagini amator