Mai mulți prahoveni bănuiți că ar fi tăiat ilegal arbori și ar fi sustras material lemnos sunt vizați de percheziții derulate, în această dimineață, în localitatea Șoimari.
Acțiunea este derulată de polițiști din cadrul Secției Rurale Bălțești, cu sprijinul jandarmilor. Cele patru percheziții care au loc, marți dimineață, vizează persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.
"În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada octombrie 2018 – februarie 2019, persoanele în cauză ar fi tăiat, fără drept, și sustras, în repetate rânduri, arbori din fondul forestier național, pădure proprietate particulară, fără contract prestări servicii silvice la Ocolul Silvic. Materialul lemnos obținut era vândut imediat direct beneficiarilor, persoane fizice ce locuiesc în zonă", a anunțat IJP Prahova.
Patru persoane vor fi aduse la audieri.
Update - "De la locațiile vizate, polițiștii au ridicat, în vederea cercetărilor, material lemnos susceptibil a proveni din furt și unelte ( 4 drujbe, 3 topoare și un joagăr ) susceptibile a fi folosite la comiterea infracțiunilor. 4 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale", a anunțat IJP Prahova, în cursulzilei de marți.