Categorie: Actual

Aproape 30 de persoane au avut nevoie, sâmbătă și duminică, de asistență din partea salvamontiștilor din Sinaia, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre turiști care au suferit accidente grave pe pârtii.

 

"Doamne, bine că s-a inventat casca pentru schi, că altfel se înroșeau pârtiile", au scris salvatorii din Sinaia în jurnalul zilnic al intervenţiilor, pe care îl publică pe pagina de Facebook. Tot acolo au punctat cazurile cu care s-au confruntat în prima zi de weekend, în total 14 din care numai șase prezentări la cabinet, iar restul persoane care s-au rănit grav pe pârtii:

"Drumul de Vară: 1- fractură picior drept / 1- traumatism bazin și membru inferior drept / 1- traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință și edem cerebral

Valea Dorului: 1- traumatism cranio-cerebral cu amnezie retrogradă / 1- rupere ligament picior drept

Valea Soarelui: 1- fractură braț stâng

Pârtia Nouă: 1- traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință / 1- fractură humerus braț drept".

Seria accidentelor grave a continuat și duminică. Ieri, salvatorii au avut intervenții pentru recuperarea sau acordarea primului ajutor în cazul a 15 persoane, nouă cazuri fiind accidente destul de grave petrecute pe pârtii:

"Valea Soarelui: 1- umăr drept dislocat

Valea Dorului: 1- fractură membru superior drept

Laptici 2: 1- plagă ce a necesitat suturi la membrul superior drept

Drum de Vară: 4- ligamente rupte membru inferior drept / fractură claviculă stânga / luxație umăr stâng / entorsă picior stâng

Pârtia Nouă: 2- fractură membru superior drept / luxație picior drept

Cabinet: 4 cazuri".

Tot duminică, doi salvamontiști din Sinaia au intervenit pentru recuperarea unor tineri, băiat și fată, care s-au aventurat, deși nu erau echipați corespunzător, pe un traseu montan. Aceștia au anunțat că s-au rătăcit, fiind găsiți în zona stâncilor, în Pasajul Târle - Carp.

"Misiunea s-a încheiat cu bine, cuplul (băiat-fată) s-a rătăcit în zona respectivă, nu erau echipați corespunzător și nu aveau nici lanterne", a anunțat Salvamont Sinaia, atrăgându-le din nou atenția turiștilor că "un traseu montan pe timp de iarnă DIFERĂ total de același traseu pe timp de vară. Nu toate traseele sunt deschise în ambele sezoane, din contră, majoritatea sunt ÎNCHISE pe durata iernii. Să mai zicem de echipament? Zicem. O pereche de «blugi» mai grosuți și o pereche de «adidași» înăltuți NU se califică drept echipament pentru munte-iarnă. La noi avem un singur traseu marcat care merge la 2000 iarna, este botezat DRUMUL DE IARNĂ - folosiți-l cu încredere și numai cu echipamentul adecvat".

Foto: arhivă Salvamont Sinaia

Back To Top