Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de proteste. În următoarea săptămână  vor fi convocate comisiile de dialog social la nivelul prefecturilor, iar luna martie vine cu mitinguri în toată țara.

Sanitas cere eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite, eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri, corectarea inechităţilor din Legea 153/2017, includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială, negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului ”Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare”.

Sindicaliștii arată că Legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de aşteptare, iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluţiei fireşti a veniturilor salariaţilor din sănătate şi asistenţa socială. În același timp, "actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie". Sindicaliștii mai acuză, printre altele, că "ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri".

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program:

20.02. – 01.03.2019 convocarea Comisiilor de dialog social la nivelul Prefecturilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti; pichetarea autorităţilor locale;

06.03.2019 – Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice;

13.03.2019 – Pichetarea Ministerului Sănătăţii;

20.03.2019 – Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;

03.04.2019 – Miting în Bucureşti.

Foto: federatiasanitas.ro

Back To Top