În data de 1 martie vor avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi depuneri de coroane la Monumentul Vânătorilor din faţa Gării de Sud din Ploieşti, cu ocazia zilei naţionale a Bulgariei. Derularea acestor manifestări va impune şi restricţii de trafic, vineri, timp de o oră şi jumătate, iar traseele de transport public din Ploieşti care ajung la Gara de Sud vor circula deviat.
"Între orele 10:30 - 12:00, traseele cu parcurs pe Bd. Independenţei vor circula cu rută ocolitoare între statuia Radu Stanian şi Gara Sud: pe str. Bobâlna, la sensul spre Sud, unde vor efectua staţiile Pelican şi Liceul de Muzică şi pe str. Democraţiei, la sensul de deplasare dinspre Sud spre Centru, unde vor efectua staţiile 13 Decembrie, Covurlui şi Muzeul de Istorie", a anunţat astăzi TCE Ploieşti.
Traseele de troleibuze 44 şi 202 vor fi scurtate la Hale Coreco, iar legătura între zona centrală şi gară se va realiza, prin transbordare, cu ajutorul celorlalte trasee cu parcurs în zonă, a mai transmis firma de transport public a municipalităţii. De asemenea, în locul staţiei Coreco Sud, traseul 2 va opri în acest interval în faţa P.T.T.R., în staţia comună cu traseele 101 şi 401.
La traseele 1, 30, 32/32b, 401, la sensul spre centru, autobuzele nu vor mai intra la Gara Sud; după staţia Rulmenţi Grei, următoarea staţie va fi 13 Decembrie/Democraţiei. Traseele 444 şi 445 vor avea capăt de linie la Bariera Bucureşti.
"În funcţie de dispoziţiile Poliţiei Rutiere, atât intervalul orar cât şi rutele ocolitoare specificate pot fi modificate", se încheie mesajul TCE Ploieşti.