Luni, începând cu ora 9.00, traficul rutier va fi restricţionat pe DN 1A (Centura de Est) a Ploieștiului, la km 79, acolo unde au loc lucrări de demolare a unei porțiuni din pasarela ce traversează calea ferată. O parte a structurii s-a prăbușit pe 22 februarie, afectând traficul rutier și blocând, pentru câteva ore, circulația feroviară între Ploiești și Buzău (VEZI DETALII).
Lucrările de luni vin ca urmare a incidentului grav petrecut acum două săptămâni, care, ca prin minune, nu s-a soldat cu victime.
"Urmare a informării Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.-Secţia Drumuri Naţionale Ploieşti, prin care ne aduce la cunoştinţă că la data de 04.03.2019, în intervalul orar 09.00-12.00, pe DN 1A, în zona km 79 + 194m, Centura de Est, pe pasarela ce supratraversează magistrala CFR 500, se vor efectua lucrări de demolare a structurii tip consolă aferentă trotuarului de pe partea dreaptă a sensului de mers Bucureşti către Braşov, pe o lungime de 50m şi solicită sprijin privind devierea traficului rutier pe rute ocolitoare pe perioada desfăşurării acestei activităţi, vă comunicăm următoarele:
În vederea prevenirii producerii unor evenimente rutiere, la data de 04.03.2019, în intervalul orar 09.00-12.00, traficul rutier va fi deviat pe rute ocolitoare, în următoarele puncte:
- DN 1A-sens giratoriu Liceul Agricol Bărcăneşti - deviere pe DN 1
- DN 1A-intersecţie DJ 101F (Adeplast/Râfov) - deviere prin Ploiești
- DN 1A-intersecţie DN 1B (sens giratoriu str. Ştrandului) - deviere pe DN 1A sau prin Ploiești
- DN 1A-breteaua Autoklass - deviere spre DN 1A Brașov
-DN 1A - zona km 79 , la baza pasarelei respective - deviere către Ploieşti", a anunțat IJP Prahova.