Asocierea de firme care a realizat proiectarea şi construcţia stadionului ploieştean Ilie Oană, ALPINE BAU GMBH – SC ALL PLAN CONSTRUCTION SRL, apare în calitate de reclamantă pe rolul instanţei Tribunalului Prahova, la secţia Comercial, împotriva Primăriei Municipiului Ploieşti.
Dosarul în care municipalitatea este citată ca pârâtă a fost înregistrat în data de 3 octombrie, anul curent, primul termen de judecată fiind fixat în data de 14 decembrie 2011.
Se pare că Alpine Bau GMBH Austria – Sucursala Mogoşoaia, liderul asocierii de firme care a realizat construcţia şi proiectarea arenei Ilie Oană, cere instanţei comerciale a Tribunalului Prahova să aprobe, în sarcina primăriei Ploieşti, o listă cu plăţi suplimentare pentru construirea stadionului Ilie Oană.
Sursele noastre ne-au confirmat, de acum o lună, anumite disensiuni apărute între primărie şi constructor legate de emiterea unor facturi încărcate cu sume suplimentare, plăţi pe care primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, ar fi refuzat să le aprobe la plată.
Revenim cu amănunte.