Două avertizări meteo au fost emise de ANM, pentru ziua de sâmbătă și prima zi de Paște. Vremea se strică în majoritatea regiunilor.
Informarea meteo, care va fi valabilă în toată țara, de sâmbătă, ora 12.00, până duminică, la ora 18.00, anunță perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp. Potrivit ANM, astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale.
De altfel, de sâmbătă, ora 15.00, și până duminică, la ora 4.00, în mai bine de jumătate din țară este valabilă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și ploi abundente. "În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25...30 l/mp și punctiform 35...40 l/mp", se arată în mesajul publicat de ANM.