Multe hectare de viţă-de-vie au fost afectate de grindina căzută în această săptămână, venită după o secetă prelungită, iar producţia din acest an ar putea fi în mare măsură compromisă, anunţă autorităţile, care spun că fac verificări şi că există posibilitatea acordării unor despăgubiri de la bugetul de stat.
Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a declarat că, deşi până acum n-au sosit sesizări oficiale, reprezentanţii Direcţiei Agricole sunt pe teren, în special în zonele Valea Călugărească şi Urlaţi, pentru verificări prealabile, în urma vijeliilor din data de 30 aprilie.
"Momentan se face o constatare prealabilă, comisiile de specialitate, cu reprezentanţi de la Direcţia Agricolă, sunt pe teren. În perioada 30 aprilie - 1 mai, au fost emise mai multe avertizări de vreme rea care au vizat judeţul nostru. În acest interval s-a intervenit pentru scoaterea apei din gospodării în opt localităţi şi putem enumera aici Ploieşti, Valea Călugărească, Berceni şi Urlaţi. Culturile agricole ar putea fi afectate ca urmare a căderilor masive de grindină. Aşteptăm din partea comisiilor locale pentru situaţii de urgenţă sesizări, pentru trimiterea echipelor de verificare în teren şi întrunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sperăm să obţinem fondurile necesare pentru despăgubirea proprietarilor", a afirmat Mădălina Lupea, prefectul judeţului Prahova.
La Prefectura Prahova au avut loc şi discuţii cu privire la sistemul de rachete antigrindină, după ce au apărut acuzaţii că acesta nu a funcţionat în parametrii normali. Pe 30 aprilie au fost lansate 16 rachete, din 6 puncte de tragere din Prahova, au anunţat autorităţile. Numărul este unul redus, dacă ne amintim că în alte cazuri au fost şi peste 20 de lansări dintr-un singur punct. În apărarea lor, cei care gestionează acest sistem au explicat că acum condiţiile meteo au fost cu adevărat extreme şi că plafonul de nori a fost la o altitudine foarte mare, mult peste raza de acţiune a rachetelor. „În spatele acestei celule, în zona neprotejată, unde nu avem instalaţii de lansare, s-au dezvoltat mai multe celule transformate într-o super-celulă, care a ajuns la 12.500 metri şi, intrând în zona protejată, deja acolo era grindină de mărime de 7,6 cm, cu 61 kg pe metru pătrat. La o înălţime foarte mare, în această situaţie, forţa acestei super-celule era echivalentă cu două bombe de la Hiroshima. Nu exagerez. Specialiştii au ţinut sub control, au acţionat în lateralul acestei celule până a ieşit din zona protejată, traversând de la Valea Călugărească spre Buzău, apoi a ieşit din zonă. În toată această zonă a căzut grindină, dar nu de 7,6 cm, de dimensiuni mai mici, s-au produs pagube, nu trebuia să se întâmple acest fenomen, dar avem proceduri clare. Lucrăm în sistem cu aviaţia, nu putem lansa rachete mai sus de 7.500 m - 8000 m, pentru că e protocol cu aviaţia. Nu putem duce rachete mai sus. Pentru această situaţie, în viitor va trebui să acţionăm cu aviaţia. Suntem la jumătatea implementării sistemului, avem proceduri cu aviaţia din 2021”, a explicat Directorul Sistemului Antigrindină, Gheorghe Căunei.