Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

cutitLa data de 7 noiembrie, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 12 Vălenii de Munte au fost sesizaţi prin intermediul “112”, cu privire la faptul că un bărbat din Ceraşu a fost înjunghiat cu un cuţit de către C. Viorel, din localitate. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a stabilit că în curtea unde a avut loc incidentul, la momentul producerii acestuia se aflau proprietarul şi C. Viorel, care venise să vadă un mânz. La un moment dat, în curte a venit şi partea vătămată, între el şi C. Viorel având loc discuţii contradictorii.

Proprietarul a intrat pentru câteva minute în locuinţă, iar la ieşire a observat că partea vătămată sângera şi acuza faptul că C. Viorel l-a înjunghiat cu un cuţit.

După incident, C. Viorel a fugit, nefiind găsit, deşi a fost căutat de poliţişti atât la domiciliu, cât şi în alte locuri pe care le frecventează.

Partea vătămată a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale fiind necesară intervenţia chirurgicală.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secţiei de Poliţiei Rurală Nr. 12 Vălenii de Munte pentru depistarea suspectului şi luarea măsurilor legale.

Back To Top