Râurile Prahova și Teleajen au intrat, din nou, sub atenționare cod portocaliu de inundații, iar hidrologii au anunțat, în cadrul videoconferinței cu prefecții de luni dimineață, că este foarte probabil ca, în cursul acestei zile, pentru județul nostru să fie emis din nou cod roșu.
La videoconferința care a avut loc luni dimineață în Prahova au participat inclusiv ministrul Mediului, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, și ministrul Apelor, Ioan Deneș, veniți în județ pentru o deplasare în zonele afectate de viituri.
Ședința a început cu un moment de reculegere ținut pentru cei patru copii din Sângeru, cu vârste între 9 luni și 6 ani, care și-au pierdut viața în urma viiturii de vineri seară.
Prezenți la videoconferință, reprezentanții ANM și ai INHGA au anunțat că este foarte probabil ca pentru Prahova să fie emis un nou cod roșu de inundații, în cursul acestei zile.
Bazinele hidrografice Prahova și Teleajen se află, oricum, sub cod portocaliu, până luni, la ora 24.00, și sub cod galben până marți, la miezul nopții.