Salvamontiștii din Sinaia au intervenit, miercuri după-amiază, în cazul unui turist de 65 de ani care a suferit un infarct în timp ce se afla pe traseu.
Intervenția a avut loc pe Valea Călugărului, în urma unui apel venit în jurul orei 13.45, a anunțat Salvamont Sinaia. După aproximativ un sfert de oră, salvatorii ajunseseră deja la locul indicat, iar pentru 100 de minute au efectuat manevre de resuscitare.
Pacientul a fost preluat, apoi, cu continuarea manverelor, de un echipaj de la ambulanță.
Potrivit Salvamont Sinaia, turistul făcea parte dintr-un grup organizat care era pe munte însoțit de un ghid.