O autoutilitară și două autoturisme au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident petrecut la Loloiasca, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Două persoane au fost rănite.
Evenimentul a avut loc la m 31 al DN 1B, în localitatea prahoveană Loloiasca. Polițiștii au stabilit, din primele cercetări, că șoferul unei autoutilitare nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un autoturism aflat în fața sa, pe care l-a acroșat ușor stânga spate. După coliziune, autoutilitara a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului dintre ultimele două vehicule, autoturismul care se deplasa pe sensul de mers Buzău-Ploiești s-a răsturnat pe plafon.
Conducătorul autoutilitarei, în vârstă de 33 ani din Mizil, dar și soţia acestuia au plecat la spital. Din fericire, aceștia au suferit doar leziuni ușoare.
În urma testării celor trei șoferi implicați a rezultat că niciunul dintre ei nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Foto: IJP Prahova