Categorie: Actual

nou-nascutIeri, 15 noiembrie, în jurul orei 9.50, o pacientă internată într-o unitate spitalicească din Ploieşti, a reclamat la serviciul telefonic de urgenţă “112” faptul că personalul medical ar fi produs copilului său nou născut leziuni, cu ocazia depunerii în incubator.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale care a stabilit din primele cercetări că nou născutul fusese introdus de medici în incubator, pentru că prezenta unele afecţiuni care impuneau acest lucru.

Întrucât nu a înţeles explicaţiile personalului medical cu privire la tratamentul administrat şi a observat anumite zone iritate pe corpul copilului, femeia a crezut că a fost ars în incubator, şi a încercat să-l ia împreună cu aceasta în salon pentru a-l îngriji personal. Deşi a devenit recalcitrantă cu personalul medical, femeia a fost împiedicată totuşi să ia copilul din incubator.

Un medic legist a examinat nou născutului şi a concluzionat faptul că acesta prezintă mai multe congestii tegumentare specifice noilor născuţi şi nu prezintă leziuni traumatice pe cap, corp sau membre. Referitor la tratamentul aplicat, medicul legist a precizat că este justificat de starea generală a copilului.

În prezent, reclamanta se află sub tratament, iar faţă de noul născut se continuă procedurile medicale specifice.

Cercetările sunt continuate în vederea lămuririi situaţiei de fapt, urmând a se dispune măsurile procedurale care se impun.

Sursa: IPJ Prahova

Back To Top