Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Polițiștii din toate statele UE fac controale de amploare, în această săptămână, vizând în special respectarea  legislației de către transportatorii de persoane și transportatorii de mărfuri.

 

Verificările din cadrul operațiunii TRUCK&BUS se derulează și în România.

Poliția Prahova a anunțat că, în perioada 14-20 octombrie, vor exista filtre și pe drumurile din județ.

"Direcţia Rutieră a Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Acțiunea se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL)", a precizat IJP.

În următoarele șapte zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Back To Top