Imagini din miezul iernii care a pus stăpânire pe Bucegi au fost publicate de salvamontiștii din Bușteni. Aceștia au lansat și un avertisment pentru turiști, cărora le reamintesc faptul că, până la primăvară, multe trasee sunt închise.
"În Bucegi s-a cam instalat iarna, iar de acum turiştii ar trebui să fie foarte atenţi la echipament, la pregătirea minuţioasă pentru parcurgerea unui traseu şi nu în ultimul rând, la starea vremii. Stratul de zăpadă variază între 10 şi 60 cm. Din cauza diferenţelor de temperatură există şi porţiuni cu gheaţă. Reamintim că Abruptul Prahovean este interzis iarna", au scris salvamontiștii pe pagina de Facebook Salvamont Bușteni.
În ultimele 24 de ore, în Bucegi au fost înregistrate unele dintre cele mai scăzute teperaturi din țară: -4,3 grade la Sinaia ;i -5,1 grade la Vf. Omu.
Sâmbătă dimineață, la Vf. Omu, temperaturile înregistrate la Sinaia și Vf. Omu erau de -3, respectiv -5 grade, iar cele resimțite erau de -6, respectiv -9 grade Celsius.
Foto: Salvamont Bușteni