Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteo și alerte cod galben. În următoarele ore, vremea se va schimba radical în toate regiunile. Zonele montane vor fi afectate de viscol, iar în județele din Moldova vântul va bate cu până la 75 km/oră.

 

De sâmbătă, ora 17.00, până luni, la ora 22.00, în toate regiunile este valabilă o informare meteo de vânt și ninsori. "Sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali. Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș. Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale".

Tot în această seară, zonele montane intră sub cod galben de viscol. "La începutul intervalului în Carpații Occidentali, iar din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpații Meridionali, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65...75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, peste 90...100 km/h, viscolind și spulberând zăpada" este mesajul de avertizare valabil până luni, la ora 6.00.

De asemenea, de duminică, ora 9.00, și până luni, la ora 6.00, sub cod galben se află și județele din Moldova. În aceste zone "vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 - 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată."

Foto ilustrație

Back To Top