Autoritățile sanitar-veterinare au reușit să rețină și să dirijeze spre neutralizare mai puțin de 40 de kilograme din cele peste 17.000 de tone de carne și organe de curcan achiziționate de trei unități din Bihor din Ungaria, din ferme de păsări aflate în zona de restricție, din cauza evoluției gripei aviare, cu tipul H5N8 (VEZI DETALII).
Potrivit unei informări transmise de ANSVSA, produsele au ajuns în București și în județele Bacău, Galați, Hunedoara, Dolj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Timiș, Gorj, Neamț, Arad, Harghita, Mureș, Sălaj, Vaslui, Vrancea, Brăila, Covasna, Iași, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Argeș, Giurgiu, Ilfov și Bihor.
"Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a acționat prompt consecutiv notificării Comisiei Europene din data de 17 ianuarie, către mai multe state membre, (Austria, Croația, Italia, Olanda, România, Republica Cehă, Slovenia), privind livrările de produse din carne de pasăre, provenite din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricție, din cauza evoluției gripei aviare, cu tipul H5N8. Prin notificarea Comisiei Europene am fost informați că în perioada 04-11 ianuarie 2020, prin activitățile de comerț intracomunitar, trei unități autorizate din județul Bihor au achiziționat 17.065 de kg carne și organe de curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 și 20 ianuarie. Produsele achiziționate de beneficiarii din România erau însoțite de documentele necesare desfășurării activităților de comerț intracomunitar. Reprezentanții DSVSA Bihor, în urma verificărilor desfășurate în cele trei unități din județ, au constatat că produsele nu se mai regăsesc la nivelul depozitelor de destinație, fiind distribuite în 26 de județe. Ca urmare, s-a inițiat procedura de retragere de la comercializare a produselor achiziționate din Ungaria, prin notificarea autorităților sanitare veterinare din județele în care au fost distribuite produsele care fac obiectul notificării Comisiei Europene", a informat conducerea ANSVSA.
Acțiunea de verificare și retragere a cărnii de curcan de la raft de la unitățile aflate în lista de distribuție s-a finalizat. "Reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene din cele 26 de județe, au demarat verificări ale tuturor beneficiarilor produselor notificate, pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantității de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător. Cantitatea de carne reținută oficial și dirijată către neutralizare a fost de 38,45 de kg", a mai precizat sursa amintită.
Autoritățile citează un raport științific privind gripa aviară, aprobat la 22 martie 2018, în care EFSA a precizat faptul că nu au existat cazuri raportate de infecții la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) și A(H5N6). Virusurile A(H5N8), A(H5N5) și A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea.