Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sinaia a fost condamnat definitiv, pentru luare de mită, dar achitat de Instanța Supremă pentru spălare de bani. Acesta a fost trimis în judecată de DNA în 2016.
Instanța Supremă a pronunțat, marți, hotărârea definitivă în apelul declarat atât de Iulian Văduva, cât și de procurori, față de hotărârea anterioară a Curții de Apel Brașov. Magistrații au decis că fostul prim-procuror al Parchetului Sinaia este vinovat de luate de mită și l-au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, stabilind un termen de încercare de șase ani. Văduvan a fost achitat de instanță pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.
Prin aceeași hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelul declarat de procurori, față de aceeași soluție, a Curții de Apel Brașov.
La trimiterea în judecată a dosarului, în iulie 2016, procurorii DNA Ploiești susțineau că, "în perioada 2007-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în timp ce îndeplinea funcția de prim procuror și efectua și supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins și a primit cu titlu gratuit, în mod repetat, de la un om de afaceri (denunțător în cauză) carburant auto pentru alimentarea autoturismelor pe care le deținea, cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 lei, precum și sume de bani în cuantum de 105.815,67 lei.
Aceste foloase au fost pretinse și primite de magistrat în schimbul asigurării protecției omului de afaceri, în sensul soluționării cât mai rapid sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de denunțător împotriva altor persoane și instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum și pentru soluționarea favorabilă a cauzelor care îl vizau pe el sau societățile pe care le reprezenta.
În cursul anului 2009, în același scop al asigurării protecției, inculpatul Văduvan Iulian Costin a pretins și primit indirect de la un alt om de afaceri suma de 10.000 lei.
În acest context, în perioada 2007 – 2015, inculpatul Văduvan Iulian Costin, în nume propriu sau ca prim procuror, a adoptat soluții favorabile denunțătorilor în 12 dosare penale.
Totodată, în perioada 2008-2012, inculpatul Văduvan Iulian Costin a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 115.815,67 lei, pretinsă și primită cu titlu de mită de la cei doi oameni de afaceri, cerându-le acestora, în prealabil, să o disimuleze în forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestora și soția sa. O parte din bani a fost folosită pentru deplasările inculpatului și ale soției sale în străinătate la diverse manifestări în domeniul medical, iar o altă parte a fost retrasă în numerar".