Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Parlamentul va vota, joi, în procedură de urgență, proiectul de lege, potrivit cărora părinții  vor putea beneficia de zile libere când școlile sunt închise.

 

Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu, acesta precizând că a fost depus și un amendament care prevede ca plata beneficiarilor să fie suportată de stat.

"Vom vota joi, în procedură de urgență, proiectul de lege prin care părinții își pot lua liber de la muncă pentru a sta acasă cu copiii în situația închiderii temporare a școlilor și am depus un amendament prin care plata zilelor libere acordate de angajator să se deconteze din taxele și impozitele colectate de stat de la firme", a declarat liderul PSD.

Acesta a mai precizat că vor fi votate "în regim de urgență toate măsurile legislative absolut necesare în acest context pe care domnul Raed Arafat le-a transmis Parlamentului. De exemplu, suplimentarea stocurilor de medicamente și materiale sanitare și asigurarea finanțării acestora". De asemenea, "în colaborare cu mediul de afaceri, vom lansa în dezbatere publică o serie de măsuri concrete pentru a reduce efectul economic al epidemiei de coronavirus".

Școlile și grădinițele vor fi închise, în perioada 11 - 22 martie, cu posibilitate de prelungire, conform unei măsuri fără precedent adoptate de autoritățile române, în actualul context epidemiologic.

Back To Top