Lumea întreagă așteaptă dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului care a îmbolnăvit aproape 140.000 de oameni și a cauzat peste 5.000 de decese, din decembrie și până în prezent. Mai multe variante sunt testate, la acest moment.
Șefa biroului OMS pentru România, Miljana Gbric, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, că "dezvoltarea de vaccinuri este prioritară pentru OMS, împreună cu oameni de ştiinţă şi cu experţi, cu autorităţile chineze care lucrează în acest sens, la fel ca şi alte ţări şi comunităţi ştiinţifice".
Aceasta spune, însă, că dezvoltarea unui vaccin necesită timp, de fapt ani, "pentru că trebuie să asigurăm că acel vaccin este sigur şi eficient".
"În acest moment sunt 40 de vaccinuri evaluate de OMS şi sunt multe terapii, peste 200, dar sunt importante şi analizele pentru diagnosticare şi alte metode de diagnosticare. Cercetările sunt aflate în atenţia OMS şi a comunităţii ştiinţifice şi în acest moment nu putem spune când va fi gata vaccinul, dar, din experienţa pe care o avem după Ebola, putem lucra mai rapid, facem tot ce putem pentru a avea unul disponibil înainte de această perioadă, care este în medie de patru ani", a spus Gbric, pentru Mediafax.
Foto: World Health Organization Office for Romania