Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat marți că astăzi vor fi anunțate măsuri valabile în perioada Paștelui.
Ministrul s-a aflat la Azuga, marți dimineață, pentru a verifica situația în urma alunecării de teren produse vineri seară, care a afectat zeci de locuințe și a dus la evacuarea a peste 100 de persoane, inclusiv copii (VEZI DETALII).
Marcel Vela a declarat, în cadrul vizitei în Prahova, că autoritățile vor anunța astăzi măsurile luate împreună cu Patriarhia Română. "Astăzi vom anunţa nişte măsuri pe care le-am luat împreună cu Patriarhia Română, astfel încât să venim în întâmpinarea celor care sărbătoresc Sfintele Paşti şi cred că vor înţelege faptul că am depus toate eforturile astfel încât şi credincioşii, şi clericii să fie protejaţi, dar, în acelaşi timp, să se bucure şi de Sfintele Paşti şi de lumină", a spus Vela, citat de Agerpres.
Acesta nu a dorit să estimeze o dată probabilă pentru ridicarea unor restricţii, subliniind că "totul depinde de dinamica şi de evoluţia infecţiei cu coronavirus".
Foto: ISU Prahova