Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Patru dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dar și pentru fals în declarații, au fost întocmite în Prahova, în cursul zilei de joi. În ultimele 24 de ore, în județ au fost aplicate și peste 400 de amenzi, majoritatea pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, privind restricțiile de deplasare.

 

În urma controalelor derulate joi, în județul Prahova, au fost deschise patru dosare de cercetare penală pentru încălcarea art. 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, dar și pentru fals în declarații, au fost aplicate 445 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 713.000 lei. Dintre acestea, 24 au fost date pentru fapte ilicite de natură economică,49 pentru alte contravenții în context, iar 372 pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare, a anunțat Prefectura Prahova.

"În cazul persoanelor depistate circulând cu declarații false, unul a fost descoperit la Câmpina, iar altul pe raza localității Boldești-Scăeni. În urma verificărilor în baza de date REGES, polițiștii au sesizat că cei doi nu erau angajați ai firmelor menționate în adeverințele pe care le aveau asupra lor. Cei doi s-au ales cu dosare de cercetare penală", se arată în bilanțul oficial al ultimelor 24 de ore.

La nivelul județului Prahova, în data de 17 aprilie 2020, 370 de persoane sunt înregistrate ca fiind în auto-izolare la domiciliu și sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP), iar 637 de persoane se află în carantină instituționalizată, au mai precizat autoritățile județene.

Ilustrație arhivă

Back To Top