Anunțul făcut miercuri de președintele Klaus Iohannis, referitor la renunțarea la anumite restricții după data de 15 mai (VEZI DETALII), impune și realizarea unor strategii pentru revenirea elevilor la cursuri. Ministrul Educației, Monica Anisie, a subliniat după întâlnirea avută miercuri, cu șeful statului, că acest lucru se va întâmpla în deplină siguranță, doar la decizia Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.
Ministrul a prezentat miercuri seară, la o televiziune de știri, scenarii posibile pentru reluarea cursurilor, cu mențiunea că acest lucru se va face prudent și treptat.
redeschidere a cursurilor "prudentă, controlată și treptată, în condiții de maximă siguranță".
"În curând vom comunica cum se va desfăşura întoarcerea la cursuri. Voi avea şi o discuţie cu ministrul Sănătăţii pentru a stabili un plan, pentru că avem nevoie şi de sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică. Trebuie să gândim soluţii pentru toţi copiii, pentru a-şi încheia situaţia şcolară pe anul acesta şi să gândim măsuri pentru viitor. Exista un scenariu în care am mai putea prelungi anul şcolar cu o săptămână sau să se termine la mijlocul lunii iunie. Toate aceste scenarii sunt în funcţie de ce ne transmit specialiştii din Ministerul Sănătăţii. Părinţii trebuie să înţeleagă că siguranţa şi sănătatea copiilor este pe primul plan. O altă variată luată în calcul este ca în primul rând să revină la școală elevii din clasele terminale, care au de susținut Bacalaureatul sau Evaluarea Națională. În momentul în care am suspendat cursurile ne-am gândit cu precădere la acești elevi, am pregătit pentru ei și lecții online, teste de antrenament, program de teleșcoală, măsuri care să conducă la pregătirea continuă a acestor elevi care au și emoția examenului", a spus ministrul Educației, la Digi 24.
Monica Anisie a precizat că sunt în discuții variante ca, la reînceperea cursurilor, în clase să nu fie mai mult de 15 elevi, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire.
Calendarul Bacalaureatului și al Evaluării Naționale va fi stabilit în funcție de data revenirii la cursuri.
Cât despre admiterea la facultate, aceasta va fi organizată în mod cert după Bac, iar Monica Anisie a anunțat că a discutat cu omologii săi din UE stabilirea unui calendar comun pentru admiterea la facultate, pentru a veni în sprijinul absolvenților de liceu care vor să învețe în străinătate.