Contravenienții din Prahova depistați, joi, de polițiști și jandarmi au încasat amenzi de 550.000 de lei, majoritatea aplicate în contextul stării de urgență.
În cursul zilei de joi, la nivelul județului au fost aplicate 371 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 550.000 lei. Dintre acestea, patru au fost pentru nerespectarea măsurilor de izolare, 44 pentru contravenții în context, iar 323 au fost date pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare, potrivit unei informări date publicității de Prefectura Prahova.
În cursul zilei de joi, în județ a fost întocmit și un nou dosar penal pe numele unui prahovean care a prezentat o adeverință falsă cum că ar fi angajat, pentru a justifica de ce părăsise domiciliul. Acesta este cercetat, acum , pentru fals în declarații și uz de fals.
La acest moment, în prahova mai sunt mai puțin de 600 de persoane aflate sub monitorizarea DSP Prahova, fiind plasate în izolare la domiciliu sau în carantină.