Ministerul Educației a aprobat și publicat calendarul înscrierii la grădiniță în anul școlar 2020 - 2021.
Calendarul a fost publicat luni seară, pe pagina de Facebook a instituției, sub forma unui simple machete în care sunt indicate intervalele dedicate reînscrierii preșcolarilor care au fost la grădiniță și în acest an școlar, respectiv cele pentru înscrierea copiilor care vor merge prima dată la grădiniță în toamna lui 2020Ș
Etapa de reînscriere
25 mai - 5 iunie
Etape de înscriere
* Etapa I - 8 iunie - 3 iulie
* Etapa a II-a - 20 iulie - 10 august
* Corecturi: 11 - 31 august
Ministerul nu a oferit, până acum, nicio informație suplimentară cu privire la metodologia după care vor fi făcute, anul acesta, înscrierile în învățământul preșcolar, având în vedere că aceasta va fi una aparte, care va permite derularea procedurilor exclusiv on-line. Sau cel puțin așa a anunțat, acum două zile, ministrul Educației, Monica Anisie.
Potrivit acesteia, luni ar fi trebuit anunțat și noul calendar pentru înscrierea la clasa pregătitoare, procedură care era în toi la momentul suspendării cursurilor și care a fost dată peste cap în contextul măsurilor și restricțiilor luate pe fondul pandemiei.
Cum școlile nu vor mai fi redeschise în acest an, părinții care trebuie să-și înscrie copiii în învățământul primar așteaptă, de două luni, cu sufletul la gură, deciziile oficialilor din Ministerul Educației, referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare.