Fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi a câștigat, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procesul prin care a contestat decizia care a dus la revocarea sa din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Contestația a fost depusă la începutul anului trecut, Kovesi arătând că nu a avut posibilitatea de a se apăra și nici de a contesta decizia Curții Constituționale.
Pe 22 februarie 2018, ministrul Justiției de atunci, Tudorel Toader, a anunțat că declanșează procedura de revocare a procurorului şef al DNA Laura Codruța Kovesi, prezentând un raport cu 20 de "acte și fapte de netolerat într-un stat de drept".
Momentul în care fostul deputat de Prahova Vlad Cosma a făcut publice înregistrări care ar fi demonstrat abuzurile comise de procurori de la DNA Ploiești ar fi fost picătura care a umplut paharul, ducând la această declanșarea acestei proceduri.
Laura Codruța Kovesi a fost demisă din funcție în 9 iulie printr-un decret semnat de Klaus Iohannis, după ce o decizie a Curții Constituționale a statuat că „Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”. Anterior, șeful statului refuzase să dea curs cererii de revocare.