Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Un ordin comun al ministrului Sănătății și ministrului de Interne, care stabilește regulile privind desfăşurarea activităților religioase, a fost publicat, vineri seară, în Monitorul Oficial. Acesta reglementează modul în care se va face accesul persoanelor în lăcașurile de cult, limitele impuse și măsurile sanitare specifice de respectat în timpul activităților religioase.

 

Potrivit regulilor cuprinse în ordinul amintit, "în cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare". Documentul mai prevede că vor fi dezinfectate periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).

Reguli privind accesul și desfășurarea activităților:

* Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.

* Nu se va permite accesul credincioșilor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

* La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat, persoanele sunt obligate să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.

* Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.

* Activitățile religioase în interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfășoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane.

* În interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

* Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult, în aer liber, se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

* Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice.

Back To Top