Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Cele mai mari festivaluri de muzică din România se vor amâna, din cauza pandemiei şi a nesiguranţei care persistă, atât din punct de vedere sanitar, cât şi din punct de vedere al măsurilor autorităţilor şi predictibilităţii acestora. Aflate printre cele mai mari evenimente de profil din sud-estul Europei, UNTOLD, Neversea, Electric Castle şi Summer Well îşi amână pentru 2021 ediţiile care ar fi trebuit să aibă loc în 2020.

 

"V-am asigurat de fiecare dată că suntem în contact permanent cu autoritățile din România încă din luna martie, pentru a înțelege evoluția epidemiei și că le-am solicitat să ne spună cât mai din timp dacă ni se va permite sau nu să organizam festivalurile noastre în acest an, cu atât mai mult cu cât sesizam că în majoritatea țărilor afectate de pandemie din Europa, autoritățile au luat din timp decizia de a stopa organizarea de evenimente în această vară sau în acest an. Ne-am arătat sprijinul în batalia anti Covid-19 în toată această perioadă prin campania UNITED, am susținut toate măsurile și am îndrumat fanii festivalurilor să respecte toate indicațiile impuse de autoritățile din România. Totodată, am ținut legătura strânsă și cu alți organizatori de evenimente din țară și din străinătate, deoarece, în această perioadă de incertitudine, am vrut să fim convinși că în orice situație vom fi pregătiți cu cele mai bune decizii, punând pe primul loc siguranța și sănătatea voastră, a festivalierilor, a partenerilor noștri, a locuitorilor orașelor Cluj-Napoca și Constanța, a artiștilor și, nu în ultimul rând, a miilor de oameni implicați cu atâta pasiune în organizarea evenimentelor", au anunţat organizatorii UNTOLD şi Neversea, într-un comunicat citat de Digi24. "În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, a continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună dar și a faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul României un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară. Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna UNTOLD și NEVERSEA din acest an, pentru anul 2021", au mai transmis aceştia.

Organizatorii Untold și Neversea au anunțat că persoanele care și-au cumpărat bilete și abonamente pentru 2020 vor putea să le folosească la una dintre edițiile care se vor desfășura în 2021, 2022 sau 2023.

Ediţia 2020 a festivalului de muzică Electric Castle, ce are loc lângă Cluj-Napoca, programată iniţial în iulie, a fost amânată pentru perioada 14-18 iulie 2021, anunţă organizatorii pe pagina oficială de Facebook. "Din păcate, e prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranţă şi sănătate pe care ar trebui să le implementăm, restricţiile de călătorie pentru perioada următoare şi alte detalii pe care le plănuim în avans pentru a putea livra experienţa mult aşteptată. Nici de la autorităţi nu am primit până acum răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situaţia festivalului", au transmis organizatorii, arătând că au pus accentul pe siguranţa şi sănătatea tuturor celor care ar fi participat.

Organizatorii festivalului Summer Well au anunțat, printr-un comunicat postat pe Facebook, că ediția din acest an va fi amânată pentru august 2021.

Back To Top